Am învățat cuvântul magic-„NU”
Mi-a luat ani de zile să învăț să folosesc cuvântul NU. Mult timp am avut impresia că nu există în vocabularul meu acest cuvânt, sau dacă exista, se ascunde atât de bine, că nu-l găseam tocmai atunci când trebuia să-l pronunț.
NU- nespus la momentul potrivit m-a costat timp prețios, vulnerabilitate, efort suplimentar, nervi, oboseală și lista poate continua. Am moștenit asta din familie. Mama nu refuză niciodată pe nimeni, s-ar împărți în o mie de părți doar ca să-i vadă pe ceilalți mulțumiți, tata este de fel vecinul bun la toate, prietenul pe care îl suni fără nicio jenă și la miezul nopții și încă mai sunt unii care profită de asta. Așa că am învățat greu cum este cu NU POT, NU VREAU, NU ȘTIU.
Iar unii oameni știu să se folosească la maximum de noi ăștia care ne ferim să refuzăm, ca să nu supărăm pe nimeni.
Ce alte motive avem să nu refuzăm? Nu vrem să fim sau să părem egoiști, vrem să ne integrăm, ne teme de repercusiuni (în cazul șefilor, de exemplu), vrem să ne demonstrăm că putem mai mult, vrem să ne scoate calitățile în evidență, nu vrem să pierdem un prieten.
De când am învățat cum e să spui NU, parcă totul pare mai ușor. Nu mai am parte de oameni nepotriviți, nu-mi mai bat capul cu lucruri care nu mă privesc în mod direct, nu mai sunt mama răniților și am timp pentru mine. Am mai învățat și că poți să spui refuzi politicos și fără să spui NU.
„Te-aș ajuta, dar trebuie să mai aștepte, că acum sunt foarte ocupată”.
„Îmi pare rău, dar nu mă pricep”.
„Sunt obosită și decât să vă stric dispoziția, mai bine…”
„Pot să te ajut doar cu…”
Rețeta e simplă în realitate. Ne scuzăm, ne arătăm înțelegerea, compasiunea, putem da o sugestie, dar nu ne lăsăm acaparați și nu luăm asupra noastră sarcinile.
