„Coborâm la prima”, dar cum coborâm?

Din când în când, fiecare dintre noi are nevoie de un restart, de un scurtcircuit care să ne trezească la realitate. Unii se cred sfinți, alții judecători supremi, unii fac un capăt de drum din orice, alții își trăiesc pur și simplu drama fără să aștepte vreo consolare. Unii sunt pesimiști din fire, pe alții optimistul îi dă cu capul de pragul de sus de prea multe ori. Cert este că fiecare trăiește în bula lui.

Azi am văzut filmul „Coborâm la prima”. E genul ăla de film la care cu un ochi râzi și cu celălalt plângi. Genul ăla de film care atunci când se termină te face să te duci în oglindă și să te analizezi.
E un crâmpei de realitate surprins și redat natural. Prejudecata, stereotipurile, indiferența, neputința, dragostea, curajul, ura…deschide filmul ăsta un fel de Cutie a Pandorei.

E o lecție de viață..pentru unii cu final fericit, pentru alții mai puțin, dar pentru toți se lasă cu o cădere a măștilor.
Scenariul le vine mănușă actorilor, iar interpretarea te ține permanent cu garda sus.

Vrei nu vrei te recunoști printre ei. Tu ăla diferit care se ascunde, tu ăla care-și dă coate sau își freacă mâinile când vede în jur oameni mai slabi, tu ăla care suferă în tăcere, tu ăla care își pune singur o pecete și se desconsideră.

„Coborâm la prima”, dar cum coborâm?