Qui s'aime, se taquine

I- Cum te îndrăgostești sau “băiatul ăsta se pricepe și la gramatică”

…aveam impresia că ziua nu se mai termina. Primul stagiu de practică se încheia curând, fusese ziua cu cele mai mari emoții, dar și cu primul meu succes în ceea ce avea să fie cariera mult dorită, primul examen altfel, fusesem în centrul atenției și asta pentru un om care la vremea aia era timiditatea în persoană…mă doborâse, dar în sfârșit eram în cameră. Frigiderul aproape gol. Nu-I nimic, mi-am zis, fac o baie repede și trântesc eu o salată cu ce mai găsesc. Eram de altfel obișnuită să mănânc pe fugă și feluri inventate cu ce îmi  mai rămânea din mâncarea trimisă de mama. Baia bifat, salata gata, un mesaj pe telefon:

Bună seara, domniță! Cum a fost ziua de astăzi?

Blanc. Să răspund totuși…

Bună. A fost bine, mulțumesc. Dar cu cine vorbesc?

În afară de colegi și o prietenă, puține persoane știau de eveniment. Un coleg nu era, că doar fusesem cu toții prezenți, iar numărul era necunoscut.

Un admirator. Felicitările mele! Am auzit că ați fost la înălțime.

Asta-I bună. Omul continuă. Abordarea mă scoate din minți…sau faptul că nu dețin controlul situației mă enervează. Insist..dar în grabă, o fac lată.

Ai putea să-mi spui cu cine vorbesc și de unde ai numărul meu? Dacă vrei să fi cavaler până la capăt.

Bravo! De foame și cu gândul la salata, ai mâncat un “i”. Deja începusem să vorbesc de una singură..nu era prima dată.

Sunt R. Am numărul de la colega ta. Și…să fii se scrie cu doi ii…

Furculița pe jos..un nod în gât. Băiatul ăsta face pe misteriosul și mai știe și gramatică. Nu. Nu poate să fie el. Ne cunoscusem la practică de-o lună. De câteva ori am schimbat câteva cuvinte, iar eu de atâtea ori o dădusem în bară. Prima dată m-am nimerit într-o discuție între el și colegii lui de muncă și m-a întrebat “tu câți ani îmi dai?“ și eu l-am făcut suficient de bătrân din aroganță încât nu credeam că mă mai bagă vreodată în seamă. A doua oară l-am abordat să-mi explice ceva și i-am pronunțat numele greșit. M-a corectat și pentru că eram ferm convinsă că face glume pe seama mea i-am cerut să-mi arate buletinul. L-a scos pur și simplu din buzunar și mi-a arătat…din nou șah mat. Iar a treia oară l-am făcut nesimțit pentru ceva banal. Omul a fost șocat. Nu se aștepta..nici eu. Dar mi-a scăpat la nervi.

Și acum asta… dar, se pricepe la gramatică și mi-a mai și trecut cu vederea se pare incidentele din trecut, așa că merită o tachinare. Și când să trimit eu mesajul următor..mă trezesc cu un mesaj nou de la el.

Îmi cer scuze dacă te-am deranjat. Voiam doar să te felicit. Nu te mai rețin, că sigur ești obosită. Noapte bună!

Din nou șah mat. S-a dus naiba și salata și liniștea mea. Îmi sun prietena și fără să apuce să mai zică ea ceva, fără să mai respir, în câteva secunde îi povestesc toată faza.

Și asta a fost tot?

-Da. Și mi-a zis noapte bună.

-Și te-a și corectat?

-Da!

-Ți-ai găsit nașul!

-Tu cu cine ții?

-Cu tine, că n-ai mai avut de mult timp starea asta..sau niciodată. Zi-mi că nu mori de nerăbdare să vezi ce o să îți mai scrie în următorul mesaj, sau că nu tremuri și ți-a pierit pofta de mâncare, sau că nu o să dormi pentru că te gândești cum o să reacționezi când o să vă întâlniți? Că parcă mai ai câteva zile de practică…

-Mai bine mă trimiți la somn.

-De parcă o să dormi…

 

foto: pixabay.com

2 comentarii

  • Alexandra

    Atat de adolescenta m-am simtit citind textul asta, ba parca mai ca am simtit si ceva fluturasi in stomac. Parca m-as fi transpus in locul ei, traindu-i “starile”, nerabdarea celei de-a doua zile sau a acelei zile cand din nou se vor intersecta. Da, chiar as vrea o continuare. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *