Gustul copilăriei e dulce-acrișor

Copilăria are atâtea gusturi, câți copii sunt. Pentru mine copilăria toamna are gust de gutui, de murături, de compoturi, zacuscă și dulceață. Iarna are gust de sarmale și cozonac, de portocale și bomboane de Crăciun și de dovleacul ăla copt bine care se topește în gură. Primăvara are gust de gogoși cu vanilie pe care le mâncam în leagăn și apoi de corcodușe. Vara în schimb copilăria mea are gustul dulce-acrișor al vișinelor.

Nu am fost un copil curajos și nici pe departe năzdrăvan, așa că de cocoțat și sărit prin copaci nici nu poate fi vorba, dar singurul care reușea să mă convingă să mă aventurez printre crengi era și este încă vișinul. Când am fost acasă l-am găsit încărcat și m-am dus glonț la el. Nu m-am încumetat să urc, dar mi-am adunat câteva de pe crengile mai groase.

Ce gust bun are copilăria. Același gust dulce-acrișor bun la toate. Pentru tata, la vișinata pe care o savura până la ultima picătură. Puțină, dar bună, mereu păstrată și pentru musafiri. Pentru mama, bun la prăjitura pandișpan presărată cu zahar. Iar pentru noi copiii erau numai bune de mâncat cu puțin zahăr cât să-și lase sirop.