Vânătăile trec neobservate, nu și kilogramele în plus

Te-ai întâlnit cu ea pe stradă zilele trecute. Când privirile vi s-au intersectat, ar fi fugit mâncând pământul, și-a tras repede eșarfa mai bine la gât și a grăbit puțin pasul să pară ocupată. Când ați ajuns față în față s-a oprit totuși, te-a salutat încercând să își ascundă emoțiile, s-a interesat de cum ești, ce fac cei mici și ar fi dat orice să observi, așa din întâmplare, că nu-i e bine și s-o abordezi tu, deși rușinea i se citea în ochi. Ai fi putut fi tu fața aceea cunoscută pe care avea nevoie să o vadă, ai fi putut fi evadarea ei, dar tu ai ales să îi spulberi orice speranță.

Ți-ai intrat bine în rolul de nepăsătoare, ai analizat-o din cap până în picioare într-o fracțiune de secundă, i-ai scanat toate defectele și ai culminat cu “te-ai îngrășat puțin, sau mi se pare?”. Nu te-ai putut abține, te-au zgâriat pe retină kilogramele în plus, dar vânătăile nu te-au zgâriat? Nu te-au pus pe gânduri cearcănele adânci care ascundeau poate nopți nedormite, nici tremurul din vocea ei, disperarea din privire? Nu, tu ai simțit să-i atragi atenția că nu mai are silueta de odinioară.

Între copii și un bărbat ce în loc de tată și soț i-a devenit călău, poartă pe umeri poveri grele și ar spune, dar n-are cui. Ca ea sunt mii de femei, zilnic cel puțin 3000 doar în țara asta. Ca tine, suntem mulți dintre noi. Alegem să ignorăm ceea ce este evident și să ne retragem în bula noastră, când avem totuși puterea de a le salva.

Gândește-te la asta data viitoare când întrebi ce mai faci?

Să învățăm împreună să ne pese!