operatiunea monstrul
In pantofii LUI

Operațiunea „Monstrul”

„-Salut! Sâmbătă ce planuri ai? Sper că nu ai nimic plănuit pentru că vreau să mergem la pescuit! Eu, tu și tata”. Așa a început conversația cu viitorul meu cumnat. Mă sunase încă de luni ca să stabilim ce facem în weekend. Dar asta nu era o problema, ci ideea de a merge la pescuit. Ori eu nu am mai mers la pescuit de aproape doi ani. Și ideea de a merge din nou “pe baltă” m-a pus pe gânduri.
Urma să port o discuție cu Ea, prin care să o anunț că făcusem eu planul de weekend pentru amândoi. Uff! A rămas să ne întâlnim la țară încă de vineri seara ca să plecăm sâmbată dis-de-dimineață la pescuit de caras. Operațiunea”Monstrul”.
Zis și făcut!
Vineri, ora 17.00, am plecat glonț de la sediu, mi-am recuperat doamna, am mai făcut niște cumpărături și direct la țară ca să facem planul de bătaie. Și cum românul începe orice plan cu o discuție la masă și accentuez aici cuvântul “masă”, urma să facem grătar, să bem ceva și să ne băgăm devreme la somn pentru că a doua zi să o “tăiem” spre lac.
Perfect! Animat de dorința de a merge din nou la pescuit am ținut morțis să mă implic la grătar mai mult ca niciodată. Și dai și luptă – pulpe de pui, mici, cârnați, cartofi, salata, etc. Bineînțeles toate stinse cu ceva alcool la vreo 40 de grade. Ne-am așezat toți la masă, am mâncat. La final am rămas doar noi trei- eu, cumnatul meu și socrul meu.
“-Știu unde mergem mâine: pe lac La Moarta!” deja începuse să nu mai sune atât de provocator. De ce “la Moarta?” Murise cineva acolo, poate vreo sinucidere mai demult? Poate vreun accident de pescuit? În capul meu și după câteva pahare, tot mai multe scenarii începeau să își facă loc.
Ok, La Moarta să fie! Dar trebuia să ne trezim devreme, la cinci fără un sfert dimineața. Adica 04.45 A.M. Adică o oră la care eu nu m-aș fi trezit vreodată decât dacă ar fi sunat telefonul și aș fi primit vreo veste proastă. Nicio problema. Animat de ideea relaxării supreme, așa cum vezi numai în filme sau documentare despre partidele de pescuit, accept și ora asta. Din vorbă în vorbă, discuțiile de după cină s-au întins deja până la 23.30. Adică mai aveam doar câteva ore [puține] de dormit după o săptămână și-așa nebună de muncă.
Într-un final, ne-am retras și fiecare a mers în camera lui la somn. Și eu. Numai că nu aveam somn. Am început să mă gândesc iar la numele lacului (La Moarta-scenarii horror din nou); dacă avem scaune destule pentru noi trei crai de la răsărit, pentru că eu nu stau atâta timp în picioare, dacă va fi dificilă calea de acces având în vedere că în ultima vreme plouase foarte mult, dacă socru-meu îmi pregătise și mie undițe sau nu, dacă am lăsat telefonul la încărcat când am intrat în cameră ca să am suficientă baterie a doua zi, dacă plouă mâine, dacă nu iese cum mă așteptam, dacă nu prind nici măcar un pește câtuși de mic și tot efortul asta nu avea să merite? Plus munca de lămurire cu Ea pentru decizia pe care am luat-o încă de la începutul săptămânii pentru amândoi. Dacă mai bine refuzam eu politicos și nu mă mai băgam în treaba asta, mai ales că știam că voi ajunge acasă și mai obosit decât plecasem.
Și am concluzionat: merg și gata! Dacă nu prind nimic, măcar să prind câteva cadre pe aparatul foto al telefonului. Aia e!! Ce o fi, o fi!

Până să termin cu toate gândurile care mă macinau aiurea în miez de noapte, am realizat ca era deja 01.30. Deci, AMR doar 3 ore de somn. Mai verific încă o data alarma telefonului, dimpotrivă, o setez cu cinci minute mai devreme ca sa fiu UP înaintea tuturor.

04:40. Alarma telefonului sună de mama focului. Buimacit de somn, încep să îl caut prin camera aiurea. Era chiar langa mine. Îl opresc și cu o disciplină militară urmează intr-un ritm rapid autoimpus echiparea si ieșitul din casă.
04:45. Se aprinde lumina în camera socrilor mei și “Ticu”, pentru că așa îl alint mai nou, apare uimit de promptitudinea mea.
04:50. Deja bem împreună cafeaua de dimineață urmată de câte o țigară. Totul e neclar in jur. Încă mai e intuneric și cumnatul meu lipsește.
“-L-ai trezit tu pe G.?”, mă întreabă Ticu, mormăind cuvintele astea
“-Da’ce? Eu-s ceas deșteptător? El a vrut pește, el sa se trezească!”L-am repezit, probabil și din cauza oboselii.
05:00. Apare si G. la fel de somnoros ca si mine. Zece minute mai târziu deja eram pe drum către lacul cu nume de groază.

Îmi imaginasem că pe drum, eu o sa stau pe locul din spate și mai fur câteva minute de somn. Vis spulberat! Pentru că drumul era plin cu hârtoape, toți aveam ochii mijiți prin parbriz să nu rămânem înșepeniți prin noroaie și abia așteptam să prind răsăritul oglindit în luciul apei. Îmi făcusem temele: 27 de grade Celsius, fără vânt, deci vreme perfectă de pescuit.

05:20. Ajungem la baltă. Nimic din ce imi proiectasem eu în imaginea locului nu se potrivea. Iarba înaltă, iarba udă,câh! Mergem să ne alegem un loc unde sa ne amplasăm sculele. Și mergem toți trei odată ca trei crai de la răsărit care dădeau impresia că au participat măcar la câteva concursuri internaționale de pescuit! Aiurea! Dar ideea era mișto, așa că am gasit și locul perfect: înconjurat de sălcii pletoase de jur-imprejur, nici cald nu avea să fie fiindcă trebuia sa avem umbră. Mai mult ca perfect!
05:30. Începem să ne desfășurăm “sculele” pe marginea lacului. După doi ani de pauza, trag cu ochiul în stânga și în dreapta ca să nu ma fac de râs.
05:45. “Ticu” prinde primul peștișor. Aproape 15 cm lungime. Îmi zic: locul e bun, nu am cum să mă întorc fără să prind și eu măcar unul, doar un singur pește.
05:59. G. prinde și el prima captură a lui din zi. Îmi zic ca locul e ok, temperatura apei e ok, peștele trage, deci trebuie să iau și eu ceva. Și cu toate astea, din grupul nostru toți prinseseră câte ceva (inclusiv două țestoase care au fost eliberate, bineințeles). Mai puțin eu.
Ceilalți doi deja încep să discute de la egal la egal ca niște vânători mândri de prăzile lor. Eu mâlc. Nimic. Nicio vorbuliță. Doar ochii mijiți pe plute să văd care din ele trage prima.
06:30. Văd pluta cum se mișcă jos-sus și trag. Gata! Prima mea captură era deja în cârlig și puteam să răsuflu ușurat. Pentru asta așteptasem toată săptămâna ca un copil mic să vină ziua de sâmbăt și să mergem la pescuit! Tăcerea mea ia final și încep să mă laud celor doi cu peștele meu, de parcă era un ton de 250 de kilograme. Nu conta că era mic si pricăjit. Era prins de mine si așteptasem momentul astă care să îmi dea satisfacția puținelor ore dormite în noaptea de dinainte. 🙂 Competiția între noi deja a început. Deși lucram ca o echipă bine sudata, fiecare vrea să vadă cine prinde cei mai mulți pești. Măcar să strângem toți de o tigaie 
Timpul trece pe nesimțite… Încep să cer și să primesc sfaturi despre nadă, despre stilul de aruncat, despre momeli, pun întrebari pe nerăsuflate…. E oficial. Microbul m-a prins din nou. Nu mai conta ca dormisem doar trei ore. Nu îmi mai păsa că era frig și că eram în noroi până la genunchi.
10:00. Deja plutele mele devin de stana. Nimic nu trage. Încep să imi perd răbdarea și schimb locul. Ceilalți prind periodic câte ceva. Eu-nimic,nada,rien,nothing. Deja încep cu superstiții, așa că decid să număr peștii din găleată: 13. D-aia! Era număr cu ghinion și cineva trebuia să mai prindă măcar unul ca sa scap eu de ghinion. Se întamplă și treaba asta. Și logic, situația o salvează “Ticu”. Așa că numărul capturilor ajunge la 14, 15 ,16. La mine înca nu trage, așa că decid să schimb momeala.
G. și-a pierdut interesul și deja a prins altceva-un pui de somn preț de vreo 40 de minute. Nu îi mai pasă de undițe, de plute și nici de peisajul absolut mirific.
Disperat, cer iar sfaturi. Trec la râme. După mai bine de cinci ore pe baltă, eu nu trecusem de 5 pești prinși cu mânuța mea  .Iar recurg la superstiții și trag concluzia că la mine nu “mai trage” fiindcă trecuse paznicul pe lângă noi. Devin ridicol, dar la acest moment alta explicație mai bună nu am.
12:00. Încă două ore de zbatere pe uscat pentru mine. Nimic. Mă uit in stânga: “Ticu” prinde la greu, mă uit în dreapta, G. prinde și el, mai rar, dar prinde. Eu, nimic.
La 12:15 luăm decizia în unanimitate că plecăm dacă nu mai prindem nimic și bineînțeles că eu insist cel mai tare sa plecăm . Și plecăm și mai repede după ce aflăm că acasă ne așteapta pizza home-made și gogoși.
Concluzie: gata, ma reapuc de pescuit și trebuie să îmi cumpăr din nou undițe, lansete, plute, monturi, etc
Concluzie 2: Ea nu va fi deloc încântată să citească aceste randuri 🙂
Concluzie3: A fost o zi reuștă și deja am început să îi stresez pe ceilalți: “Sâmbăta viitoare unde mergem?”
Mai jos vă las și câteva imagini din ziua asta nebună. Enjoy it! Și dacă încă nu v-am convins despre relaxarea de la pescuit, măcar imaginile să vă bucure vederea.