„Romanian tradition”- stilul pur românesc, scurt și cuprinzător

Atâtea s-au spus și s-au scris despre opera lui Bartoș, încât este greu să adaug ceva nou. Poate doar experiența vizionării acestui scurtmetraj. „Romanian tradition”- stilul pur românesc, scurt și cuprinzător. Am declarat de mult timp război tradițiilor. Știu, unii vor spune: negi tradiții, nu accepți trecutul, istoria înaintașilor și câte și mai câte. Deși se contopesc câteodată, uneori tradițiile nu au nimic de-a face cu istoria. Doar niște invenții de moment ale unora, de care alții doar țin strâns cu dinții. Iar când vine vorba despre tradiții de nuntă, războiul e total. Furatul miresei, poate cel mai grotesc obicei.

Revenind la scurtmetrajul lui Pavel Bartoș, pune sub lupă o realitate în care totul se reduce la câteva verbe esențiale „a parveni”, „a epata” „a disimula”, „a fenta” și „a ridiculiza „. Căci despre asta este vorba în mare la petrecerea tradițională made in Romania.

Acțiunea scurtmetrajului are loc într-un sat românesc și urmărește povestea a doi studenți care vor trăi experiența vieții lor la o nuntă rurală, unde sunt invitați din întâmplare. Încercând să respecte toate tradițiile de nuntă românești, ajung să dea întreaga petrecere peste cap.

Așa descrie regizorul și scenaristul Bartoș, pe scurt, opera sa. O regăsim pe soacra mică sorcovă, pe socrul mic lăudăros, socrii mari cam șterși că n-au dat ei cu banul, mireasa ca un pom de Crăciun și ginerele cu pușca la tâmplă.

Stilul pur românesc, scurt și cuprinzător

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost clar faptul că este colorat, poate suprasaturat. Și la propriu și la figurat. Acțiunea este dinamică, sare între trecut și prezent și durează atât cât trebuie să nu te plictisești. Replici memorabile, caracterele bine conturate, coloana sonoră pe măsura scenariului. Dincolo de toate, deliciul l-a făcut personajul cameramanului de nuntă. Cu siguranță băieții care cu asta se ocupă i-au mulțumit lui Bartoș. În sfârșit cineva i-a văzut și pe ei și le-a dat acest rol care să evidențieze câte sacrificii cere arta.

Scenele din dronă au fost cireșa de pe tort.

Merită văzut. De toate generațiile. De cei care au prins aceste vremuri (căci vreau să cred că sunt pe cale de dispariție), poate văd măcar acum grotescul situației, de cei care nu le-au mai prins, că să vadă ce norocoși sunt că trăiesc vremurile de astăzi.