Turiști de weekend: Sibiu-Castelul de Lut-Sighișoara

Nu am prea fost fani ai minivacanțelor la sfârșit de săptămână tocmai din cauza timpului scurt și a oboselii din timpul săptămâni, dar cum anul acesta totul s-a schimbat, iar ideea unui concediu plănuit este bântuită de incertitudinea pandemiei, am ales să încercăm și plimbările scurte. Problema e cu mine, ca eu nu sunt adepta last minute plans, dar n-am putut să refuz un sfârșit de săptămână romantic, plănuit de el. Așa că a început aventura noastră Turiști de weekend: Sibiu-Castelul de Lut-Sighișoara.

Noi doi, un bagaj făcut pe ultima sută de metri (în care eu din nou am uitat să pun lucruri importante, cum fac de fiecare dată), un drum lung și destinații perfecte pentru doi. Trebuie să recunosc faptul că drumul de la Târgoviște până la Sibiu a fost superb. Valea Oltului are ceva special, a și plouat, așa că ne-am bucurat de zgomotul plăcut, de peisaj și de muzica veche. Oldies but goldies! A fost perfect.

Am ajuns în 3 ore, ne-am cazat și am plecat prin Sibiu. Fascinant Sibiul! Nu am mai fost, dar m-a cucerit. Centrul istoric foarte bine conservat, pus în valoare, oameni cu bun simț, liniște, curățenie și multe lucruri de admirat. Turnul mi-a dat ceva bătăi de cap, nu sunt o sportivă prin definiție, iar masca e teribilă, dar a meritat pentru peisaj și pentru mecanismul ceasului care m-a cucerit ca pe un copil. Ne-am plimbat liniștiți prin Piața Mare, apoi Piața Mică, m-a invitat la câteva minciuni…pe Podul Minciunilor, apoi am admirat expozițiile de la Muzeul de Artă și de la cel de Științe Naturale, altă minunăție. Sibieni, jos pălăria!

Spre seară am dat o fugă la Valea Zânelor-Castelul de lut. A meritat pentru o ședință foto și aer curat. A fost puțin aglomerat, dar avantajul nostru a fost că am fost doar noi doi, fără un grup. Am așteptat să se liniștească lumea și am admirat pe saturate totul.

A doua zi am pornit spre Sighișoara cu mari așteptări. 100 de kilometri i-am parcurs în zori, după o cafea tare, cântând și glumind, că nu știu când au trecut. Drumul, de nota 10. Transilvania este oricând peste Muntenia la capitolul acesta. Sighișoara ne-a primit cu soare, am colindat toate străzile, am urcat Scara Școlarilor, alt test pentru rezistența mea fizică, am ascultat poveștile unui ghid despre bisericile vechi, școala din cetate și am gustat faimoșii langoși. Sighișoara e toată o poveste, dar parcă m-a pierdut puțin, în comparație cu Sibiul care m-a captivat. În Sighișoara a fost multă gălăgie, aglomerație și chiar kitsch, mai ales în rândul comercianților. Am bifat în schimb și magnetul de aici, ca să nu rămână colecția descoperită.

Dincolo de cetăți și de istoria locului, peisajele ne-au încărcat cu energie, casele ne-au bucurat privirile, iar oamenii ne-au dat lecții frumoase.

La prânz am pornit la drum. Aveam varianta să ne întoarcem pe unde am venit, dar însemna să parcurgem 100 kilometri în plus și variantele waze. Am mizat pe domnul Waze și ne-a făcut-o. Traseu de întoarcere prin Brașov și Câmpulung. Totul bine până la Bran unde am stat o oră în ambuteiaj și la Rucăr, unde am scăpat după o jumătate de oră. Nu era aglomerație, dar se lucra. Cum era duminică, semafoarele erau sfinte. A fost pentru prima dată când am mulțumit și noi unui agent aflat la dirijat că s-a gândit să „ajute” semafoarele depăsite de situație. Ca paralelă…se lucra și în Sibiu, dar cu cap. Oamenii au gândit mai întâi rute alternative și apoi s-au apucat de săpat. La Rucăr-Bran se muncea însă în dulcele stil românesc.

După șase ore și jumătate am ajuns acasă. Waze, te urâm! Pe varianta noastră de întoarcere, am fi făcut vreo patru ore și jumătate, căci drumul era bun. Mini-excursia a meritat însă. Pentru două zile am fost noi doi în bula noastră și…restul lumii.