Chec dulce și simplu pentru copilul din el
e 1 iunie am fost liberă. El nu. S-a trezit de dimineața atent să nu mă trezească și pe mine. Nu a aprins lumina, nici televizorul, ca de obicei și a pășit pe vârfuri. Când a fost gata, am simțit cum m-a învelit ușor și m-a sărutat pe frunte.
Știam că mă așteaptă o zi lungă singură acasă, așa că mi-am ocupat timpul cât mai mult. Pe la prânz m-am gândit să pregătesc ceva dulce pentru când ajunge acasă. Era totuși 1 iunie și am vrut să se simtă ca atunci când era copil acasă și simțea parfum de ceva bun copt când intra în casă.
Am ales ceva simplu, dulce, pufos și care să-i amintească de copilărie: chec. În plus, v-am povestit cât de prietenă sunt cu bucătăria.
Rețeta am încercat-o pentru prima dată. Auzisem de ea, dar nu apucasem să o experiementez. Chec cu ingrediente multiplu de 4.
V-o las și vouă:
4 linguri de cacao
8 ouă
8 linguri de ulei
8 linguri de lapte
16 linguri de zahăr
12 linguri de făină
Și în final:
1 praf de copt
1 esență de lămâie
nuci mărunțite
Am separat albușul de gălbenuș. Am bătut albușurile bine la mixer și am adăugat zahăr. Separat gălbenușurile le-am frecat puțin cu uleiul. Le-am adăugat peste și am amestecat ușor. Apoi treptat am pus laptele, făină, praful de copt, esența.
La final am tapetat tava cu ulei și făină ( de obicei folosesc foaie de copt) și am turnat aluatul. Am avut grija să păstrez puțin separat peste care am pus cacao și nuci și am turnat apoi peste conținutul din tavă. Cam 20 de minute a stat în tavă. Și a fost gata.