„Să crești mare”-mama ta nu te-a învățat că nu-i frumos să fluieri după doamne?

Stiți că se spune că realizezi că ai îmbătrânit abia atunci când îți dau „Săru’ mână” copiii pe stradă. Dar când te trezești că la aproape 30 de ani un puști de nici 12 ani fluieră după tine, ce se mai zice? Că mie îmi venea să mă întorc la el și să îi răspund cu „Să crești mare”-mama ta nu te-a învățat că nu-i frumos să fluieri după doamne?

Cu „săru’ mâna” încep să mă obișnuiesc, ce să faci, trebuia să vină și momentul ăsta. Nu mă pregătisem psihologic când prima fetiță m-a salutat așa, dar după ce mi-am revenit, am scos buletinul și m-am mai calmat. Glumesc. E drăguț salutul și un timp chiar m-am amăgit că în trecut era semn de politețe și nu o marcă a diferenței de vârstă. Că noi nu îmbătrânim, doar căpătăm experiență.

Încep să mă obișnuiesc și cu apelativul : doamna R. Nici n-am apucat să spun și eu „Da” oficial, că deja m-am trezit abordată așa. Prima dată administratorul blocului m-a sunat să mă anunțe de unele revizii și când am răspuns și am auzit „doamna R”, s-a lăsat liniștea. M-am dezmeticit pe parcursul conversației. După faza asta m-am apucat chiar să-mi exersez semnătura cu numele domnului R. Așadar, când va veni momentul, tranziția de la domnișoară la doamnă va fi firească.

Dar cu fluieratul puștilor ce mă fac? Că nici măgulită nu mă simt, că n-aș vrea să cred că arăt ca o puștoaică, dar nici să mă supăr n-am putut, că am izbucnit în hohote de râs cum m-am îndepărtat.

Când i-am povestit lui R. a râs și el de situație și m-a întrebat curios: „și…cum te-ai simțit?”

Prefer „săru’ mâna”!